Festivalul Văii Mureşului

Instituţia Prefectului – Judeţul Mureş, Consiliul Judeţean Mureş şi Asociaţia Microregiunea Valea Mureşului Mijlociu, cu implicarea a 14 comunităţi de pe Valea Mureşului, organizează în perioada 10-12 august, pe platoul „La Alei” din comuna Răstoliţa, aVIII-a ediţie a Festivalului Etnografic al Comunităţilor de pe Valea Mureşului, încercând să promoveze latura turistică şi tradiţia regiunii.

Deschiderea oficială va avea loc vineri, 10 august printr-un  recital oferit de Ansamblul Artistic Profesionist”Mureşul”, şi va continua cu spectacolul pe care îl va oferi Direcţia 5.

Sâmbătă, 11 august, evenimentul va continua cu un program artistic constituit din dansuri populare şi tradiţii care aparţin zonei din Judeţul Mureş, cu un concurs de fasonat şi cu o demonstraţie de dans sportiv, oferită de Roman şi Miruna

Spre final, în agenda festivalului vor încânta publicul prezent solişti consacraţi Ovidiu Lipan Ţăndărică, Gheorghe Zamfir şi orchestra, Mircea Baniciu, Doru Pop şi invitaţii, Florin Vos, Diana Lukac şi Bosquito. Cea de-a doua seară a festivalului va fi încheiată printr-un spectaculos foc de artificii.

Ultima zi a festivalului se va axa cu precădere pe promovarea ansamblurilor folclorice ale comunităţilor locale, după care, se va organiza un concurs de obiceiuri populare, după care va urma susţinerea unor serii de recitaluri a unor solişti cunoscuţi şi apreciaţi ai acestor meleaguri şi nu numai- Ciprian Istrate şi orchestra, Rapsodia Călimanilor, Trio Oboi, Nicolae Furdui Iancu, Antract şi Compact.

Programul festivalului va încerca să ilustreze comorile zonei prin organizarea unei expoziţii etnografice specifică zonei şi a unui târg adresat meşterilor populari, atenţia centrându-se aupra satului alegoric transilvănean unde sunt prezentate exponate ale culturii locale precum obiecte de uz casnic, ţesături tradiţionale, ceramică, mobilier, unelte, instrumente muzicale şi de tehnică populară.

Festivalul  are ca obiectiv principal să devină un punct de reper pentru organizarea, dezvoltarea şi promovarea turismului în zonă, facilitând desfăşurarea de activităţi prin care să se valorifice potenţialul deosebit al Văii Mureşului pe plan economico-social, turistic şi cultural; pentru atingerea acestui obiectiv, este necesară implicarea autorităţilor şi a comunităţilor locale în acest sector prin sprijinirea unor astfel de evenimente dar şi prin sprijinirea grupurilor de iniţiativă care încearcă să promoveze oferta turistică locală, conservarea mediului şi a bunurilor culturale

 

Programul Festivalului Văii Mureşului

 Vineri, 10 august 2012

Ora 17:00 – Deschiderea celei de-a VIII-a ediţii a festivalului
Ora 19:00 – Recital Ansamblul Artistic Profesionist ”Mureşul” Tîrgu-Mureş
Ora 21:00 – Recital Dumitru Fărcaş
Ora 22:00 – Recital 112
Ora 23:00 -Recital Direcţia 5

Sâmbătă, 11 august 2012

Ora 13:00 – Ansamblurile folclorice ale comunităţilor locale
Ora 18:00 – Concurs de fasonat
Ora 18:40 – Recital Florin Vos

Ora 19:00 – Recital Doru Pop şi invitaţii
Ora 20:30 – Recital Gheorghe Zamfir şi orchestra
Ora 21:30 – Dans sportiv – Roman şi Miruna
Ora 21:45 – Recital Diana Lukacs
Ora 22:15 – Recital Mircea Baniciu
Ora 23:00 – Recital Bosquito şi Ovidiu Lipan Ţăndărică
Foc de artificii

Duminică, 12 august 2012

Ora 13:00 – Anasambluri folclorice ale comunităţilor locale
Ora 18:00 – Concurs de obiceiuri populare
Ora 18:00 – Recital Ciprian Istrate şi orchestra
Ora 19:00 – Recital Rapsodia Călimanilor
Ora 20:20 – Recital Trio Oboi
Ora 20:45 – Recital Nicolae Furdui Iancu
Ora 21:30 – Recital Bojtoryan
Ora 22:15- Recital Antract
Ora 23:00 -Recital Compact

 

You can leave a response, or trackback from your own site.

Lasa un comentariu:

Powered by WordPress | Designed by: free wp themes | Thanks to hostgator coupon code and cheap hosting